Inaugurarea noului sediu CMR Timis

20 Aprilie 2011

 

 
     
     
     
     
     
     
     

4 Iulie 2014

  

  

ELSA Timişoara (The European Law Students’ Association), EMSA Timișoara (European Medical Students’ Association ) și SSCR (Societatea Studențească de Chirurgie din România), trei asociații studențești din Timișoara, au organizat în intervalul 19-20 noiembrie prima ediție a Conferinței de Malpraxis.

Evenimentul a avut ca scop reunirea profesioniștilor atât din domeniul dreptului, cât și din domeniul medical, pentru a dezbate o problemă pe cât de actuală, pe atât de controversată: malpraxisul medical. Ideea acestei conferințe constă în evidențierea factorilor care favorizează producerea malpraxisului, analizarea corectă a unui astfel de caz pentru un medic și nu în ultimul rând, soluțiile juridice care se impun într-un astfel de caz.

Conferința s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în prima zi fiind prezenți mai mulți speakeri din domeniul juridic, dintre care majoritatea avocați, iar în cea de-a doua zi, pe lângă temele propuse de alți speakeri, de data aceasta majoritatea medici, a avut loc și o dezbatere demonstrativă, propusă de asociația ARDOR Timișoara.

Colegiul Medicilor din Romania Filiala Timisoara a fost partener al Conferintei organizand o masa rotunda cu participarea Prof Dr Lazar Fulger, presedintele CMR Timisoara. Conferința de Malpraxis a avut loc la Hotel Senator și a strâns aproximativ 700 de participanți, printre care s-au numărat studenți de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Medicină din Timișoara, avocați, medici, precum și alți invitați de seamă în domeniu.

   

15 aprilie 2015

Masa rotunda cu tema RESPONSABILITATEA MEDICULUI - Implicatii juridice, eveniment organizat de catre Colegiul Medicilor Filiala Timis si Casa de Avocatura Tundrea &Asociatii. Evenimentul a avut loc in data de 15 aprilie 2015 ora 17:00 la sediul Colegiului Medicilor din str.Independentei nr.10 Timisoara.